VIDEO Mircea Geoană: Întărirea flancului estic este unul din principalele obiective ale summit-ului NATO de la Madrid

Publicat: 16/05/2022, 22:01
Actualizat: 16/05/2022, 23:00

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat că în cadrul summit-ului de la Madrid se va discuta întărirea flancului estic al NATO și înființarea de facto a grupului de lupta condus de Franța. Acest grup de luptă va avea capabilități militare terestre, aeriene, maritime și cibernetice.

Întrebat dacă există planuri la NATO cu privire la întărirea flancului din Marea Neagră, Mircea Geoană a spus: „Pe lângă conceptul strategic cel nou al NATO pe care liderii îl vor adopta la Madrid, întărirea posturii flancului estic este unul dintre principalele obiective al acestui summit. Evident țările din flancul estic își doresc o prezență cât mai robustă și NATO o dorește – o fortificare a flancului estic de o manieră atât cantitativă cât și calitativă.

Vorbim și de prezență terestră, aeriană, maritimă dar și în zona cibernetică. Ne gândim la o abordare foarte cuprinzătoare a apărării pe flancul estic”,  a precizat Mircea Geoană.

Summitul NATO de la Madrid va avea loc pe 28,29 și 30 Iunie 2022.

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu declara în luna martie că viitorul grup de luptă NATO din România ”presupune în jur de 1.000 de soldați. A fost anunțată națiunea-cadru, care este Franța

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a reconfirmat, după întâlnirea miniștrilor Apărării din statele NATO, că România este unul din statele care vor găzdui noi grupuri de luptă.

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Medicii ar putea fi nevoiți să îi amputeze un picior lui Florin Piersic! Dezvăluiri de...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Anunț oficial despre starea lui Florin Piersic: „I s-au infectat sondele din inimă. Situaţia era...
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital! Anunțul oficial al...
Boala RARĂ de care suferă Sebastian Dobrincu. Cum l-au afectat problemele de sănătate: „Plângeam în...
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Anunț de ultim moment despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Un medic din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce înseamnă DEVANSARE pe autostradă? Este legal să depășești prin dreapta în această situație?
Guvernul a anunţat luna în care vor avea loc alegerile prezidenţiale în România
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Se dau banii de taxe înapoi. Vin direct în plic: A fost o greșeală
Toți șoferii trebuie să știe. Care e presiunea corectă în cauciucuri
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să...
Gestul făcut de Ibrahim Ibru, după ce Raluca Pastramă a fost surprinsă cu presupusul iubit,...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Arcul de Triumf din București, iluminat în albastru de Ziua Europei